Ne jucăm, ne jucăm... Dar in ce fel?

            Dacă-i copil, să se joace, dacă-i cal să tragă...Dacă-i adult să muncească - aşa ar suna o parafrazare a unui citat din Creangă. Aşadar, jocul este principala formă de activitate a copilului, aşa cum la adult este munca. Prin joc copilul învaţă, îşi satisface nevoia de mişcare, îşi dă curs curiozităţii, îşi dezvoltă şi pune în valoare imaginaţia, îşi dezvoltă limbajul, gândirea, îşi căleşte voinţa, se socializează. Am putea spune că de la naştere până în momentul în care merge la şcoală, totul este joc. Bineînţeles că în funcţie de vârsta copilului, jocul şi implicarea părintelui în joc iau forme diferite (odată cu creşterea copilului acesta din urmă are tot mai puţin nevoie ca părintele să se joace cu el şi să-l ghideze în jocurile pe care le face).

            Jucati-vă împreună!

            Toţi membrii familiei trebuie să aibă posibilitatea să fie cu copilul, să-i acorde atenţie. Faptul că se simt bine împreună e important pentru dezvoltarea emoţională a copilului. Fiecare moment de joacă acordat copilului întăreşte legătura dintre acel membru al familiei şi copil. Este foarte important ca jocurile copilului să fie bine structurate, să aibă un început şi să fie finalizate, acest lucru ajutându-l pe copil să-şi formeze deprinderea de a nu lăsa lucrurile neterminate. La fel ca şi adultul copilul are nevoie să poată anticipa ce urmează, acest lucru dându-i o mai mare siguranţă. De aceea părintele trebuie să fie previzibil, să anticipe acţiunile care urmează.

            Atenţie la jucării!

            Jucăriile sunt şi ele importante în joc, dar nu indispensabile. Cele mai bune jucării nu sunt, neapărat, cele mai scumpe şi cele mai sofisticate. De multe ori părintele poate confecţiona împreună cu copilul materialele necesare pentru diverse jocuri (prilej de a creşte implicarea şi motivarea copilului pentru joc şi de a crea o mai bună relaţie cu copilul). La  vârsta preşcolară copilul are o gândire magică, simbolică,  foarte creatoare care îi permite să transforme cu uşurinţă orice obiect în obiectul dorit (de exemplu un băţ într-un cal înaripat, o cutie de carton într-un dulap pentru hainele păpuşii sau într-un camion). Este important ca jucăriile alese să-l mobilizeze pe copil la o activitate vioaie, antrenantă, prilej pentru a-şi dezvolta gândirea, imaginaţia, memoria, abilităţile şi deprinderile fizice, spiritul de observaţie. Este bine să rotiţi jucăriile copilului (să nu i le daţi pe toate o dată pentru a nu se plictisi de ele, sau pentru a nu-l pune în încurcătură, neştiind la care să se oprească). După fiecare joc copilul trebuie învăţat să-şi strângă jucăriile. Încă de mici copiii învaţă prin joc să acţioneze conform stereotipurilor de gen (anumite activităţi sunt destinate sexului masculin sau feminin). Prin jucăriile pe care le cumpără, prin activităţile pe care le desfăşoară cu copiii lor, părinţii favorizează sau nu formarea stereotipurilor de gen. Întrucât în ultimii ani majoritatea meseriilor sunt accesibile ambelor sexe, este de preferat o educaţie nonstereotipică.

            Ceea ce trebuie să reţii este faptul că achiziţionarea de jucării nu ţine locul părintelui în jocul cu copilul şi nu ţine locul părintelui în viaţa de zi cu zi.

            Jocuri de limbaj

            Să te joci cu copilul este un bun prilej de achiziţionare şi de dezvoltare a limbajului micuţului. Ştim cu toţii că limbajul se învaţă prin imitaţie. Este de mare ajutor ca în jocurile şi momentele când sunt cu copiii lor, părinţii să numească în cuvinte clare şi simple ceea ce copilul face, sau ceea ce părintele face pentru el (mai ales la copiii foarte mici (0-3 ani) ani şi la copiii cu dificultăţi de vorbire). Copiii mici, de 1-2 ani sunt foarte încântaţi de imaginile cu animale. Există în comerţ cărticele cu animale. Copilului de 1 an îi place să dea paginile cărţii şi se amuză să asculte cum părintele imită animalele, încercând şi el să facă acelaşi lucru. Mai târziu, când copilul merge la grădiniţă, părintele îl poate învăţa prin joc forma de plural a cuvintelor (jocul "Eu spun una, tu spui multe": părintele spune forma de singular: "Eu spun un caiet" şi copilul spune "Mai multe caiete". Rolurile pot alterna), diminutivele ( jocul "Să alintăm cuvintele": părintele spune forma obişnuită a cuvântului şi copilul spune forma de diminutiv: Părintele spune "casă", copilul spune "căsuţă". Rolurile pot alterna.) diverse prepoziţii precum şi diverse acorduri între părţile de propoziţie ("Cum e corect?": părintele formulează mai multe propoziţii, cerând copilului să o aleagă pe cea corectă. Ex.:Părintele întreabă: Cum e corect: "Cartea şi caietele este pe masă" sau "Cartea şi caietele sunt pe masă"?). Vocabularul copilului poate fi dezvoltat şi el prin jocuri simple şi la îndemâna oricărui părinte. Părintele şi copilul pot utiliza în acest sens un dicţionar de grădiniţă sau o enciclopedie pentru copii. Copilul şi părintele aleg, pe rând, din carte o imagine, solicitându-le celorlalţi participanţi la joc să spună ce reprezintă acea imagine. Se pot formula întrebări şi răspunsuri într-o limbă străină dacă părintele are cunoştinţe în acest sens.

            Jocuri de memorie

            Memoria copilului poate fi şi ea antrenată, fie cu ajutorul jocurilor speciale din comerţ, fie cu ajutorul jocurilor improvizate de părinţi cu ceea ce au la îndemână. Părintele şi copilul pot alege mai multe obiecte pe care să le pună pe o măsuţă. După ce se discută cu copilul despre fiecare obiect, i se cere să închidă ochii, timp în care părintele ia sau adaugă un obiect. I se cere apoi copilului să spună ce lipseşte. Acest gen de jocuri antrenează memoria vizuală a copilului. Numărul de obiecte va varia în funcţie de vârsta copilului, cu copilaşii de 2-3 anişori folosindu-se 2-3 obiecte, iar cu cei mai mari numărul putând creşte progresiv în funcţie de abilităţile copilului. Acest joc se poate juca şi cu şcolarii din clasele primare. Memoria narativă poate fi dezvoltată prin citirea de poveşti şi prin solicitarea copilului să povestească, sau să răspundă la anumite întrebări care vizează anumite amănunte. Este important de ştiut că abia la 6 ani relatările copiilor ajung să fie similare naraţiunilor adulte. La 5 ani copiii reuşesc să menţină firul acţiunii şi să o ducă spre final, dar nu pot trage concluziile, în vreme ce la 4 ani memorează foarte multe episoade dar le relatează dezordonat. Memoria numelor este importantă în învăţarea limbilor străine, a geografiei, istoriei, biologiei poate fi dezvoltată prin jocuri cum ar fi următorul: părintele prezintă câteva animale de pluş, alegând câte un nume pentru fiecare. Ulterior le prezintă într-o ordine modificată, rând pe rând şi cere copilului să spună cum se numeşte fiecare. Părintele îl coreactează pe copil dacă acesta greşeşte. Părintele poate urmări progresul copilului, observând de câte runde de prezentare are copilul nevoie pt. a memora, precum şi câte nume. La 5 ani se poate ajunge până la 6 personaje.

Jocuri de gândire

Gândirea copilului poate fi şi ea dezvoltată prin jocuri. Deja de la vârsta de 1 an copiii se pot juca cu jocuri de încastrare. Pentru început se recomandă jocurile de încastrare moi, din material textil care permit copilului să introduceă piesele prin orice orificiu. Spre doi ani se poate trece la jocurile de încastrare din plastic care permit încastrarea anumitor forme numai prin locurile speciale. Tot începând de la doi ani şi continuând la vârsta preşcolară copilul este capabil să facă jocuri simbolice. Părinţii pot organiza cu copiii jocuri simbolice precum:"De-a mămicile", "De-a bucătăresele", "De-a magazinul cu jucării", "De-a doctorul", "De-a grădiniţa", "De-a constructorii", "De-a şoferii de autobuz". Aceste jocuri sunt un bun prilej pentru achiziţionarea de către copil a unor cunoştinţe despre diverse meserii, norme sociale, reguli într-un mod agreabil. În comerţ există tot felul de truse de jucării: medicale, de bucătărie, cu scule, pt. frizerie etc. Tot la vârsta preşcolară, părinţii pot desena diverse obiecte, omiţând anumite părţi (ex.: o casă fără uşă, o pasăre fără ochi, o bluză fără o mânecă, un copil încălţat numai cu un pantof, un copil care stă la masă şi mănâncă ciorbă, dar care nu are lingură etc.).Copilul are sarcina de a spune ce lipseşte din desen. Există şi în comerţ astfel de jocuri. De asemenea, părinţii pot căuta în comerţ fructe care sunt tăiate în jumătăţi, legume, sau orice alte obiecte. Sarcina este de a căuta perechea şi de a forma întregul. Căutarea asemănărilor dintre două obiecte, imagini, sau chiar persoane (asemănări fizice) contribuie la dezvoltarea operaţiilor gândirii de comparare. Capacitatea copilului de a genera cuvinte în categorii semnatice poate fi dezvoltată prin jocuri precum următoarele: părintele alege diverse obiecte din aceeaşi categorie (mobilier, alimente, fructe, legume, rechizite, îmbrăcăminte, animale, flori) şi cere copilului să le numească cu un singur cuvânt. Sau părintele numeşte o categorie şi cere copilului să indice cât mai multe obiecte din acea categorie. Este bine ca părintele şi copilul să alterneze rolurile.

Jocuri de autocontrol

Inhibiţie voluntară şi autocontrolul pot fi dezvoltate prin jocuri precum "Statuile" ( părintele dansează împreună cu copilul pe un fond muzical; la un moment dat opreşte muzica, participanţii trebuind să rămână nemişcaţi cât mai mult timp în poziţia în care i-a surprins întreruperea muzicii. Câştigă cine reuşeşte să rămână nemişcat mai mult timp) sau "Păpuşa vorbeşte în şoaptă" (timp de câteva minute copilul şi părintele vor vorbi în şoaptă în timp ce se joacă cu păpuşa; regula de a vorbi un timp în şoaptă poate fi introdusă pe parcursul oricărui joc simbolic).

Jocuri de dezvoltare a atenţiei

Atenţia vizuală poate fi dezvoltată prin jocuri care au drept sarcină identificarea unui anumit obiect care este desenat împreună cu altele pe aceeaşi fişă. Părinţii pot face ei singuri astfel de fişe. De exemplu pot desena pe o foaie mai multe cifre şi pot cere copilului să caute într-un timp cât mai scurt o anumită cifră. Foarte mult gustă cei mici jocuri precum "Mingea buclucaşă" - acest joc este un bun prilej de dezvoltare a atenţiei auditive selective dar şi de reunire a întregii familii în jurul copilului. Copilul/copiii şi părinţii sunt aşezaţi în cerc, unul dintre ei având rolul de a da diverse comenzi. Este nevoie de o minge suficient de mare pentru a putea fi prinsă cu uşurinţă, mai ales în cazul copiilor mai mici. Comenzile care pot fi date sunt de genul: "minge fierbinte" (la această comandă participanţii la joc trebuie să paseze foarte, foarte repede mingea de la unii la alţii în ordinea în care sunt aşezaţi), "minge rece" (la această comandă participanţii la joc trebuie să paseze încet mingea de la unii la alţii), "mingea cu sunete" (la această comandă fiecare participant trebuie să scoată un sunet înainte de a pasa mingea colegului de lângă el). Părinţii şi copiii pot găsi şi alte "variante de mingi". Persoana care dă comenzile se schimbă de la un joc la altul.

            Redescoperă bucuria şi plăcerea jocului alături de copilul tău! Câştigurile vor fi imense de ambele părţi.

Cristina Angela Tohănean,

Psiholog, psihoterapeut