Despre tulburările de limbaj şi logopedie

Poate că v-aţi întâlnit cu termenul de logopedie undeva, într-un anumit context. Şi poate că aţi căutat să-i aflaţi sensul, pentru a vă satisface curiozitatea. Ce trebuie să ştiţi e că logopedia este ştiinţa care se ocupă cu educarea vorbirii, ea vizând stimularea vorbirii corecte, dar şi corectarea tulburărilor de limbaj pe care le pot avea diferite persoane. Poate că nu vă vine să credeţi, dar această ramură ştiinţifică aflată între psihologie şi pedagogie îşi are sursele încă din Antichitate. Asta pentru că din toate timpurile, au existat oameni care să se confrunte cu  dificultăţi de vorbire.

Ce tulburări de limbaj se pot întâlni la copiii de vârstă preşcolară şi şcolară?

Cele mai întâlnite tulburări de limbaj din mediul educaţional sunt tulburările de pronunţie (dislalii, rinolalii, dizartrii), tulburările de ritm şi fluenţă (bâlbâiala, tahilalia – vorbirea accelerată, bradilalia – vorbirea foarte lentă etc.), dislexia (tulburările cititului) şi disgrafia (tulburările scrisului).

Cum recunoaştem tulburările de limbaj?

Cele mai frecvente tulburări de limbaj întâlnite la copiii de gradiniţă sunt tulburările de pronunţie, în special dislaliile. Le întâlnim la 15-20% dintre copiii de grădiniţă!!! Acestea din urmă constau în deformarea, substituirea, omiterea, înlocuirea sau inversarea anumitor sunete în vorbirea spontană şi în cea reprodusă. Cele mai frecvent afectate în acest sens sunt consoanele, iar dintre ele, sunetele care apar cel mai târziu în vorbirea copilului, adică sunetul „R”, „S”, "Ş", "Z", "J" si „L”. Poate fi afectata, însă, orice consoană, iar în cazuri grave, chiar şi vocalele. Cauzele acestor tulburări sunt dintre cele mai diverse: de la malformaţii ale organelor care participă la actul vorbirii (buze, limba, maxilare etc.), până la un model verbal greşit (al părintelui, educatoarei sau al cuiva apropiat) pe care copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie. Un caz frecvent întâlnit este acela în care copilul pronunţă defectuos anumite sunete pentru a se alinta. Oricât de hazliu vi se pare, într-o primă fază, este bine să nu-l încurajaţi! Altfel, se va deprinde să vorbească aşa mereu.

   Daca tulburarea dislalică se asociază cu tulburări de rezonanţă şi de voce, vorbim despre rinolalie. Dizartria este o  tulburare de pronunţie dislalică şi rinolalică în care sunt afectate pronunţia, ritmul, fluenţa şi calităţile vocii. Ea are la origine leziuni la nivelul sistemului nervos central.

La copilul cu balbism remarcăm faptul că vorbirea lui este întreruptă în timpul pronunţiei unor sunete sau silabe din cauza unor spasme care produc repetarea unor silabe sau sunete. Uneori spasmele sunt atât de puternice încât copilul nu poate pronunţa primul sunet al cuvintelor. La început aceste dificultăţi nu sunt conştientizate de către copil şi nu atrag nici un fel de modificări psihice. În urma observaţiilor repetate ale celor din anturaj bâlbâiala se conştientizează şi copilul devine obsedat de vorbirea lui. Întrucât bâlbâiala apare de obicei ca urmare a unui şoc traumatic în sfera emoţională, pe fondul unei receptivităţi specifice a copilului, de cele mai multe ori tratarea bâlbâielii necesită sprijinul unui psihoterapeut.

Atunci când copilul are o incapacitate parţială şi persistentă de a identifica literele la citit vorbim despre dislexie, iar atunci când are dificultăţi de a scrie, diferenţiind clar literele, vorbim despre disgrafie. Un diagnostic corect se poate pune uneori la sfârşitul clasei I, dar mai sigur începând cu clasa a II-a, când manifestările dislexo-disgrafice au un caracter constant şi tendinţa de a se agrava.

Ce e de făcut atunci când copilul are o tulburare de limbaj?

Dacă constataţi asemenea dificultăţi de vorbire, citire, scriere şi la copilul dumneavoastră, nu trebuie să vă speriaţi. Logopedul este specialistul care vă poate veni în ajutor. E bine de ştiut că unii copii încep să vorbească mai târziu şi îşi dezvoltă mai lent capacitatea de a vorbi şi vocabularul. De asemenea, foarte important este faptul că orice tulburare de vorbire este corectabilă, indiferent de vârsta persoanei. Este adevarat că, cu cât dificultăţile sunt depistate mai devreme (de către dumneavoastră, ca parinte, sau de către educatoarea copilului sau logopedul gradiniţei), cu atât intervenţia va fi realizată mai de timpuriu, iar copilul va fi corectat mai repede, evitând efecte cum ar fi scrierea şi cititul defectuoase, notele proaste la şcoală, batjocura colegilor. Se recomandă ca intervenţia corectivă să înceapă din momentul în care au fost depistate dificultăţile copilului, foarte importante fiind colaborarea părinţilor şi a educatoarei/învăţătoarei.

Lavinia Neacşu, logoped

Cristina Tohănean, psiholog, psihoterapeut