"...oamenii nu sunt afectati de ceea ce li se întampla, ci de cum inteleg/interpreteaza ei ceea ce li se întampla..." EPICTET
Home
Servicii
Confidentialitate
Certificari
Contact
  Terapie online (nou!) "Prietenii emotiilor" - activitate pt. copii "Calea spre copil" - curs de parenting Povesti terapeutice pentru copii Povesti terapeutice pentru adulti Articole Logopedie Parteneri Contact  

Veverel vine iarasi la gradinita

 

 

 

Astăzi e o zi special la grădiniţa din pădure: după două zile de weekend toate animăluţele se întorc cu drag la gradiniţă. Sunt cu toatele nerăbdătoare să pornească în drumeţia despre care Miss le-a vorbit. Dar ce se aude? E plânsul lui Veverel care răsună în toată pădurea. Veverel a şi uitat de drumeţie. El vrea doar să stea acasă cu mami, aşa cum a stat în weekend. Ce bine a fost acasă!  Ce bine s-a distrat! Ce mult i-au plăcut poveştile spuse de mami! Doamna Veveriţă e tristă şi îngrijorată pentru puiul ei. Ce s-o fi întâmplat cu Veverel? Se întreabă ea. O fi bolnav? O fi speriat? Doamna Veverita îl ia acasă. Acasă, ca prin minune toate problemele lui Veverel dispar. Vrea din nou să se joace, să asculte poveşti. Numai că mami e tare îngrijorată pentru că nu a putut merge la serviciu şi pentru că are o mulţime de lucruri de făcut. În zilele următoare Veverel e tot mai neînţelegător: cum se trezeşte începe să strige că nu vrea să meargă la grădi. Ţipă atât de tare încât toate animăluţele fug din calea lui cu mâinile la urechi. Mami îl ia din nou acasă. Aşa se face că de câteva zile bune Veverel stă acasă şi la fel şi mami. Zi de zi Veverel se joacă cu jucăriile lui şi vrea ca mami să fie mereu lângă el pentru a se juca împreună de-a construitul, pentru a se juca cu maşinile, cu trenul cel nou care merge pe şine. Mami, însă, nu are timp de joacă: ea trebuie să facă cumpărături, să facă de mâncare. În plus e zi de zi tot mai îngândurată. A auzit-o vorbind cu buni la telefon că nu mai are bani  să cumpere jucării, hăinuţe  noi, cărţi. Nici bicicleta nouă pe care i-a promis-o nu va mai putea să o cumpere. E îngrijorată şi că Veverel nu mai învaţă poezii, poveşti noi, nu mai scrie cifre sau litere. Veverel e nedumerit: de ce nu mai are mami bani? El ar dori nişte jucării noi pentru că tare s-a plictisit de jucăriile de acasă cu care s-a jucat zi de zi de dimineaţă şi până seara. Şi cărţile s-au rupt, creioanele colorate s-au consumat iar cărţile de colorat sunt colorate în întregime. Hmmm! Nu sunt prea multe de făcut aici acasă... şi-a spus Veverel. Veverel a început să se plictisească de unul singur. Nu ştia ce ar putea face pentru a se amuza un pic. Cum nu i-a venit nici o idee mai bună, a ieşit în faţa scorburei în care locuia şi s-a aşezat pe o băncuţă: râsete zglobii se auzeau tot mai clar. Erau Iepurilă, Bursucilă şi Vulpiţa Niţa. Erau aşa de atenţi la jocul lor încât nici nu l-au vazut pe Veverel.

-          Hei, ce faceţi? i-a întrebat Veverel.

-          A, Veverel, am şi uitat de tine. Noi ne jucăm. Uite, am învăţat un joc tare interesant la grădi. Nu avem timp de stat. În plus, mâine vom merge cu Miss la plimbare în pădure şi trebuie să ne pregătim hăinuţele. La revedere!

Nu după mult timp au apărut pe cărare Căprioara şi cu puiul ei.

-          Mami, azi m-am jucat foarte frumos la grădi cu iepuraşul şi cu puiul de mistreţ. Sunt prietenii mei. Avem o mulţime de jucării la grădi! Şi am luat şi bulină roşie, uite!

Căprioara era tare mulţumită de puiul ei.

-          Sunt mândră de tine! Mami o să-ţi cumpere revista pe care ţi-am promis-o. Hai sa meregem repede la magazin!

Apar şi ariciul şi cu tatăl lui.

-           Tati, o să-i fac o surpriză lui mami! Azi am învăţat o poezie tare frumoasă la grădi. Când mami va veni de la serviciu i-o voi spune şi ei.

-          Cred că e o idee foarte buna! a spus tati. Fiecare mămică se bucură când puiul învaţă lucruri noi.

            Veverel s-a întristat şi mai mult. Ce lucruri interesante făceau celelalte animale! Şi el care credea că cel mai bine e acasă...

-          Da Veverel, aşa este! s-a auzit o voce, de undeva de sus.

-          Bună ziua doamnă Bufniţă! Credeam că dormiţi ziua.

-          De obicei aşa se întâmplă, dar astăzi te-am auzit că oftezi şi eşti supărat, continuă doamna Bufniţă. Să ştii că fiecare animăluţ, fie că e mai mare, fie că e mai mic, aşa ca tine are rostul lui în pădurea aceasta: cei mari trebuie să muncească pentru a avea bani pentru haine, mâncare, jucării şi alte lucruri iar cei mici trebuie să înveţe. Când cei mici nu vor să meargă la grădiniţă părinţii lor nu mai pot munci. Am văzut că eşti supărat şi am auzit că îţi doreşti jucării noi. Mama ta nu ţi le poate cumpăra pentru că nu mai merge la serviciu. De asta e tot mai îngrijorată pe zi ce trece.

            Vevrel s-a gândit mult la ce i-a spus doamna Bufniţă şi şi-a dat seama cât de mult a greşit. Şi-a dat seama că aşa cum nu putem sta la grădiniţă fără să mai mergem acasă, la fel nu putem sta acasă fără să mai mergem la grădiniţă. Mami îi poate citi poveşti seara şi se poate juca cu el în week-end, dar nu poate înlocui jocurile de la grădiniţă, prietenii de care îi era dor.

            A doua zi Vevrel s-a trezit mai repede, s-a spălat, s-a îmbrăcat, şi-a luat gentuţa de grădiniţă şi s-a dus la mama lui:

-          Mami, hai la grădiniţă! Hai să meregm repede ca să nu întârzii nici tu la serviciu!

 Pe faţa mamei a apărut un zâmbet mare şi a spus:

-          Se vede că am un băiat mare!

            Veverel nici nu a ştiut cât de repede a trecut ziua printre atâtea jocuri, cântece şi poveşti la grădiniţă. Şi când a ajuns acasă din prag l-a întâmpinat un miros ademenitor şi un zâmbet cald, de care îi fusese dor.

-          Bine ai venit acasă Veverel cel Mare! Uite, ţi-am făcut prăjitura ta preferată cu banii pe care i-am câştigat astăzi la serviciu!

            Din acea zi Veverel a mers zi de zi cu drag la grădiniţă, deşi se bucura în continuare de zilele de weekend sau de zilele de vacanţă pe care le petrecea acasă. Ştia că are nevoie de amândouă pentru a fi mulţumit.