"...oamenii nu sunt afectati de ceea ce li se întampla, ci de cum inteleg/interpreteaza ei ceea ce li se întampla..." EPICTET
Home
Servicii
Confidentialitate
Certificari
Contact
  Povesti terapeutice pentru copii Povesti terapeutice pentru adulti Scoala pentru viata Articole Logopedie Info Galerie foto Parteneri Contact  

Servicii

 

În cadrul cabinetului puteți beneficia de următoarele servicii:

 

- PSIHOTERAPIE ȘI CONSILIERE PSIHOLOGICĂ

 

atunci când...

Ești un adult care

·        ai suferit o pierdere (divorț, pierderea unei persoane dragi)

·        ai dificultăți în menținerea unei greutăți corporale optime

·        ai trecut printr-o situație dificilă de viață (accidente de orice fel, avort)

·        experiențiezi stări puternice de frică în raport cu anumite situații sau obiecte (înălțime, spații înguste, întuneric, spații largi etc.) și aceasta interferează cu desfășurarea optimă a activităților tale profesionale, sociale, familiale

·        crezi că viitorul e lipsit de orice speranță, nimic nu-ți mai place, nimic nu-ți mai trezește interesul și simți că depui un efort uriaș chiar și pentru cele mai minore activități

·        ai stări de insomnie

·        ai dificultăți în a renunța la tutun, alcool, jocuri de noroc, droguri

·        experiențiezi anumite stări de agitație, frică fără ca acestea să fie legate în mod special de o anumită situație sau obiect

·        ai dificultăți în relaționarea cu persoanele din jur (părinți, șefi, colegi, vecini etc.)

·        ai dificultăți în a te elibera de anumite idei obsesive și de anumite ritualuri (de verificare, de preîntâmpinare a unui ghinion etc.)

·        dorești să te cunoști mai bine, să-ți valorifici mai bine resursele, să comunici asertiv cu cei din jur, să fii în acord cu valorile și principiile tale

·        experiențiezi orice altă dificultate și ai nevoie de sprijin

 

 

Ești un părinte care

·        ai dificultăți în a găsi un echilibru între rolul de mamă/tată și celelalte roluri din viața ta (profesionist, partener de coplu, prieten, coleg)

·        ai dificultăți în relaționarea cu copilul/copiii tăi

·        observi că fiul sau fiica ta traversează o perioadă dificilă și nu știi cum să-l/s-o ajuți

·        ai un copil care face pipi în pat după o perioadă în care reușise să fie continent

·        ai un copil care are dificultăți în a se separa de tine; în plus și ție îți vine extrem de greu să-l lași într-un anumit loc fără tine

·        ai un copil care face crize de opoziție, negativism, agresivitate și are o toleranță scăzută la frustrare

·        ai un copil care are tulburări de somn, care are destul de des coșmaruri

 

 

Sunteți un cuplu care

·        doriți să navigați în continuare în aceeași barcă dar aveți dificultăți în a ști cum să faceți acest lucru într-o manieră satisfăcătoare pentru amândoi

·        aveți dificultăți care țin de dinamica sexuală: ejaculare precoce, impotență, frigiditate

·        unul sau ambii parteneri experiențiază stări de gelozie și neîncredere în raport cu partenerul său

 

Ești un adolescent care

·        ai dificultăți în a te integra într-un grup

·        simți că nimeni nu te înțelege

·        ai pierdut o persoană din familie sau te-ai despărțit de prietenul/prietena ta și ți-e greu să mergi mai departe

·        ai dificultăți de concentrare la școală

·        vrei să înveți să spui „NU”

·        ai dificultăți în a renunța la tutun, alcool, jocuri de noroc, droguri

·        ești nemulțumit în permanență de corpul tău (ajungi astfel să mănânci prea puțin sau prea mult)

·        trăiești orice altă dificultate și simți că ai nevoie de ajutorul cuiva

 

         Psihoterapia și consilierea se realizează în regim individual sau de grup. O sedinta individuala dureaza 50 min. si se desfasoara saptamanal sau bisăptămânal. Numărul ședințelor depinde în ambele cazuri de complexitatea obiectivelor pe care ni le propunem.

 

- EVALUAREA NIVELULUI DE DEZVOLTARE NEUROPSIHICĂ A COPILULUI

            Evaluarea psihologică se face cu ajutorul bateriei de teste NEPSY, în momentul de față, cel mai bun instrument de diagnoză neuropsihologică pentru grupul de vârstă 2 ani și 6 luni -12 ani și 6 luni, singurul etalonat și validat pe populația românescă. (mai multe detalii vezi pe www.cognitrom.ro )

A. Evaluare psihologică generală:

     Se poate realiza în cazul în care părintele dorește să știe care este nivelul de dezvoltare al copilului său cu punctele lui slabe și forte.

 

A1. De bază

         Presupune realizarea unui profil general al dezvoltării copilului pe baza aplicării unor teste de bază din următoarele cinci domenii funcționale:

·        atenție/funcții executive

·        memorie și învățare

·        limbaj

·        procesare vizuospațială

·        procesare senzoriomotorie.

A2. Aprofundată:

         Presupune realizarea profilului general al dezvoltarii copilului pe baza aplicării atat a testelor de bază, cat si a celor extinse din cele cinci domenii funcționale mai sus menționate.

 

B. Evaluare selectivă

         În funcție de eventualele dificultăți ale copilului si interesul părintelui se pot evalua în profunzime (cu teste de bază și teste extinse) unul sau mai multe din următoarele domenii funcționale:

·        atenție/funcții executive

·        memorie și învățare

·        limbaj

·        procesare vizuospațială

·        procesare senzoriomotorie

 

      Finalitate:

            În urma evaluării copilului se pot realiza, acolo unde este cazul, programe de lucru în vederea dezvoltării performanțelor copilului.

 

 

- LOGOPEDIE

 

         Se adresează copiilor care au împlinit deja 4 ani și care au dificultăți în emiterea anumitor sunete (dislalie): fie nu emit anumite sunete, fie le substituie cu altele, fie au dificultăți în emiterea anumitor sunete în anumite contexte (la început de cuvânt, la sfârșit, în interiorul cuvântului, în combinație cu vocale sau consoane)

            Este foarte important sprijinul pe care familia îl acordă copilului pentru consolidarea deprinderilor a căror baze se pun în ședințele de logopedie. Părintele va fi ghidat în realizarea unor jocuri și exerciții.

            Ședințele de logopedie au o durată de 30 de minute (datorita particularităților vârstei preșcolare) și se recomandă 2 ședințe săptămânale.